AZI! FESTIVITATE  LA „IULIA ZAMFIRESCU” - Absolvenţii și-au luat “la revedere” de la profesori și de la liceu!

Promoția 2013-2017 a Liceului Teoretic „Iulia Zamfirescu” din orașul Mioveni a ajuns la finalul studiilor, iar astăzi a avut loc festivitatea de absolvire.

În cadrul unei festivități, organizată la Casa de Cultură a Sindicatelor Dacia, absolvenţii și-au luat “la revedere” de la profesori și de la liceul în care au învăţat timp de 4 ani.

Au participat profesori ai liceului, reprezentanți ai autorităților locale, părinți și rude ai proaspeților absolvenți.

Evenimentul a făcut parte din suita de acțiuni organizate cu ocazia sărbătoririi Zilelor Liceului, care se vor întinde pe parcursul a două zile și vor cuprinde întreceri sportive, activități cultural-artistice, o expoziție de fotografie și alte evenimente festive destinate atât elevilor, cât și actualilor sau foștilor profesori.