AZI - ANM anunţă ninsori, ploi și polei

Vremea vine cu precipitații mixte în regiunile vestice, sudice şi sud-estice, mai ales în timpul nopţii şi pe spaţii mici se va depune polei.    În schimb, în restul teritoriului vor predomina ninsorile, care vor fi moderate cantitativ în Munţii Banatului, Carpaţii Meridionali, zona deluroasă din Banat, Oltenia şi nord-vestul Munteniei şi local în regiunile nordice, iar stratul de zăpadă nou depus va fi pe arii restrânse consistent.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în zonele montane, mai ales în Munţii Banatului şi pe crestele Carpaţilor Meridionali şi va viscoli temporar ninsoarea, determinând diminuarea vizibilităţii. Potrivit ANM, temperaturile maxime se vor încadra între -6 grade în nordul Moldovei şi 5 grade pe litoral, iar cele minime se vor situa între -7 şi 2 grade, mai ridicate în sudul litoralului. Pe arii restrânse în zonele joase, trecător, se va semnala ceaţă.

 

Cum va fi marţi la munte

Vremea va fi în general închisă şi mai ales în cursul nopţii vor fi precipitaţii mixte ce vor favoriza depunerile de polei. Vântul va sufla moderat. Temperatura aerului nu va depăşi în timpul zilei valorea de -1 grad, apoi va creşte uşor astfel că miercuri dimineaţa se vor înregistra 1...2 grade. Presiunea atmosferica va scădea la o valoare mai mică decât cea normală.


Sursa: observator.tv