Aviz petrecăreților! 15 persoane aflate la o petrecere amendate

Polițiștii din Prahova au amendat 15 persoane care au participat la o petrecere organizată cu ocazia unei logodne și care nu au respectat prevederile Ordonanței militare 3.

A fost petrecere mare într-un bloc de pe strada Rafinorilor din cartierul ploieștean Mimiu. 
Doi adolescenți s-au logodit, iar familiile au încins un chef într-o garsonieră din imobilul respectiv.

Distracția a fost întreruptă de polițiști, care i-au amendat pe toți participanții majori cu câte 2000 de lei.

„La fața locului s-a deplasat un echipaj de poliție, care a constatat că în imobilul menționat are loc o petrecere, la care participă mai multe persoane, respectiv 15. Față de toate persoanele adulte participante s-a luat măsura sancționării contravenționale pentru nerespectarea măsurilor impuse prin O.M. 3/2020, cu câte 2000 de lei fiecare”, a transmis Poliția Prahova.

Pentru că la petrecere erau prezenți și patru copii, polițiștii au sesizat și Direcția pentru Protecția Copilului Prahova.

 

sursa: Mediafax