Avertizare ANM de caniculă! Disconfortul termic va fi accentuat!

Aministraţia Naţională de Meteorologie a emis un cod galben de caniculă pentru zilele de sambata, duminică şi luni. 

Potrivit ANM, in zonele de podiş vor fi temperaturi măsurate la umbră, foarte ridicate. Cam cu 7-8 grade mai ridicate decât cele normale în această perioadă. 
Disconfortul termic va fi accentuat, mai ales în zonele de câmpie.

Atmosfera va deveni sufocantă în cea mai mare parte a țării. Vântul va avea ușoare intensificări la munte și în vest.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 26°C pe litoral și 37°C în Oltenia și Muntenia.

În zona Moldovei, dar și în Oltenia, maxima va ajunge la 36 de grade Celsius. 

Muntenia va fi copleșită de temperaturile ridicate, înregistrându-se o maximă de 38 de grade Celsius. 

În Maramureș, Transilvania, dar și în zona litoralului, în Dobrogea, se vor resimți 33-34 de grade Celsius. De asemenea, cerul va fi unul senin pe toată perioada zilei.

Zona Crișanei va avea temperaturi maxime de 35 de grade Celsius, în timp ce în Banat sunt semnalate 31 de grade Celsius. 

În Capitală, va fi cer senin, vânt slab și maxime în jur de 36°C.

La mare, mercurul din termometre nu va depăşi 30 de grade iar briza va mai atenua din senzaţia de sufocare.