Audiat la Poliție - Acuzat de mai multe furturi!

Un tânăr de 20 de ani, din Buftea, județul Ilfov, se află la sediul poliției din oraşul Costeşti, fiind adus pentru a fi audiat. Acesta este bănuit de săvârșirea mai multor infracțiuni de furt calificat și tentativă de furt.

Conform anchetei, ”la sfârșitul lunii noiembrie, cel în cauză ar fi pătruns prin forțarea încuietorilor, respectiv ar fi încercat să pătrundă, în mai multe autoturisme parcate pe raza orașului Costești, precum și pe raza municipiului Câmpulung și a localității Rucăr.”


Cercetările continuă în acest caz.

 

 

 

Pentru siguranța bunurilor, polițiștii argeșeni vă recomandă:


-acordați o atenție sporită locului unde parcați autovehiculul, modului de asigurare al acestuia și bunurilor lăsate în interior. Recomandăm montarea de sisteme de alarmă şi asigurarea autovehiculului, chiar şi atunci când lipsiţi pentru scurt timp din acesta, iar temperaturile sunt scăzute. 
-nu lăsați bunuri de valoare, electronice (telefoane mobile, sisteme ne navigaţie portabile, etc.), genți sau portofele la vedere. 
-atenție la încărcarea și descărcarea cumpărăturilor, atât în parcările centrelor comerciale, cât şi la locurile de reşedinţă.
-în situaţia în care urmează să dormiţi în autovehicul, alegeţi o zonă iluminată corespunzător şi luaţi măsuri pentru a limita sau preveni eventuale încercăti de furt (asigurarea cu lacăt a buşonului de alimentare de la rezervorul autoutilitarelor, montarea unei camere de bord cu funcţie de parkguard, iar genţile sau bagajele de mână ce conţin obiecte valoroase să nu fie plasate la vedere).
-atunci când aveţi de remediat o pană în zone slab circulate ori în zone de tranzit, acordaţi o atenţie sporită împrejurimilor şi nu lăsaţi la vedere bunuri de valoare care pot fi sustrase prin distragerea atenţiei.