Au luptat în Al Doilea Război Mondial - 3 veterani de război din Bogaţi au fost premiaţi de Armata Română

Căpitanii în retragere Gheorghe Bratu, Ion Zaharia și Gică Popescu, locuitori ai comunei Bogați, au fost au fost premiaţi de Armata Română. Eroi ai celui de-Al Doilea Război Mondial, cei trei căpitani au povestit întâmplări de pe câmpul de luptă, cum au fost răniți sau ținuți prizonieri.

În semn de apreciere, cei trei veterani au primit diplome de excelenţă din partea Instituţiei Prefectului, iar toți cei prezenți le-au mulțumit pentru curajul și devotamentul dat față de tară și neam.

Eveniment a fost organizat de Asociaţia Militarilor Veterani şi Veteranilor cu Dizabilităţi, în colaborare cu Primăria Bogaţi. La ceremonie au participat Emilian Dragnea, prefectul judeţului Argeş, Simona Brătulescu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Ion Gârleanu, primarul comunei Bogați, col. Marian Bae, comandantul Garnizoanei Piteşti, precum și reprezentanţi ai instituţiilor din cadrul Ministerului Apărării Naţionale şi ai asociaţiilor veteranilor de război.