Au început pregătirile pentru Festivalul Medieval de la Curtea de Argeș

Este una dintre manifestările mult așteptate de argeșeni, și nu numai, reprezentând, poate, cea mai de anvergură mișcare culturală care duce renumele orașului Basarabilor dincolo de granițele județului și ale țării.

Ideea Festivalului Medieval de la Curtea de Argeș s-a născut în urmă cu patru ani la o discuție amicală între consilierul de atunci și primarul de azi al municipiului, Constantin Panțurescu, directorul Muzeului Municipal, Ștefan Dumitrache, și, nu în ultimul rând, președintele Centrului Cultural, Cristian Mitrofan.

CITEȘTE ȘI ... Accident în Argeș! Tânăr lovit de un camion - A murit pe loc!

 

Ideea avea să prindă contur și prima demonstrație, cea din anul 2013, a fost un succes răsunător. Practic, organizatorii au adus în zilele noastre atmosfera medievală din vremea strămoșilor noștri. 11.000 de armuri au fost comandate în veacuri apuse de domnitorul Radu I, demonstrând faptul că la Curtea de Argeș se îmbina perfect apusul cavalaresc al neamului românesc cu strălucitorul Bizanț.

CITEȘTE ȘI ... Drumul spre Baza Nautică Bascov va fi asfaltat


Argeșenii și vizitatorii așteaptă cu nerăbdare cea de-a patra ediție a Festivalului Medieval, unde, ca de fiecare dată, spectacolul și demonstrația de istorie ne vor purta în timp către vremuri odată glorioase. Săptămâna aceasta, organizatorii vor demara discuţiile pentru încheierea contractelor în vederea susţinerii unor spectacole de către trupe mult așteptate, care nu au refuzat niciodată participarea la festivalul autentic argeșean - „Trei parale”, „Ponticele” și „Strungărița”.


7-9 iulie - trei zile de spectacol şi istorie
Regalul medieval va debuta pe data de 7 iulie, ca de obicei, cu o paradă de deschidere a cavalerilor, care vor defila pe centrul orașului Basarabilor.

Vor avea loc demonstrații de tras cu arcul, dar și reproduceri ale unor lupte între cavaleri și năvălitori specifice secolului al XV-lea. Nu vor lipsi nici recitalurile folk, muzica în aer liber pentru ca atmosfera să fie una autentică și de neuitat pentru miile de participanți.

Organizatorii anunță, de asemenea, multe surprize atât pentru cei mari, cât și pentru cei mici, care le vor permite participanţilor să învețe mai multe despre istoria țării noastre, dar în special a meleagurilor argeșene pline de dor, așa cum au fost ele descrise de cărturarii vremurilor străvechi.

Festivalul Medieval „Curtea Domnească” va permite tuturor celor prezenți o întoarcere în istorie cu ajutorul trupelor de reconstituire istorică ce vor fi prezente la eveniment: Societas Milites Getae și Străjerii Voievodului de Câmpulung.

Pe parcursul celor trei zile, aceștia vor recrea atmosfera de altădată prin demonstrații de luptă, tir cu arcul pentru copii, dansuri medievale și ateliere interactive, de fierărit, cusături și broderie medievală. Totul, pentru a duce la nivelul de excelență un festival autentic tradițional argeșean.

 

Sursa:Saptamanalul Ancheta