Au apărut primele imagini din sezonul 7 al serialului „Urzeala Tronurilor”

Producătorii renumitului serial „Urzeala Tronurilor” au făcut publice primele 15 imagini din cadrul sezonului 7. Pozele pun în evidență eroii principali ai serialului: Cersei și Jamie Lannister, Jon Snow, Daenerys Targaryen, Arya Stark, Sansa Stark, Bran Stark și Meera, Tyrion Lannister și Brienne of Tarth.

Sezonul este unul inedit, întrucât scenariștii serialului și-au imaginat fără autorul cărților la baza cărora stă serialul, viitorul personajelor și al Westerosului. George R.R Martin, autorul romanelor „Cântec de gheață și foc”, a finalizat cinci din cele șapte cărți ale seriei. În consecință, serialul și cărțile ar putea avea finale diferite.

Potrivit HBO, premiera sezonului 7 va avea loc pe data de 16 iulie.

Sursa: digi24.