ATENȚIE ȘOFERI! AVERTIZĂRILE POLIȚIȘTILOR CU PRIVIRE LA CODUL DE VREME REA!

ATENȚIE! AVERTIZĂRILE POLIȚIȘTILOR CU PRIVIRE LA CODUL DE VREME REA!

Se anunță o perioadă cu ninsori și scăderea temperaturii. Aceste condiții pot influenţa traficului rutier și ținuta de drum a autovehiculului.

Poliția Română vă recomandă:

Înainte de a pleca la drum, trebuie să vă interesați de starea drumurilor de pe traseul pe care urmează să-l parcurgeți şi să vă pregătiți autovehiculul pentru călătorie (plinul de combustibil, lopată, sac cu nisip etc.).

Asigurați-vă o vizibilitate bună, prin curăţarea parbrizului, geamurilor laterale şi a lunetei, şi verificați dacă sistemul de climatizare şi ştergatoarele de parbriz sunt în perfectă stare de funcţionare.

Adaptați viteza la condiţiile meteo şi de trafic, circulați cu viteză redusă și păstrați o distanţă corespunzătoare în mers, între autovehicule.

Adoptați o conduită preventivă în trafic şi respectați indicaţiile şi recomandările poliţiştilor rutieri.

Pietonii trebuie să circule numai pe trotuare, iar traversarea străzii să o facă pe la locurile marcate, la culoarea verde a semaforului electric şi numai după ce sunt siguri că intenţia lor de traversare a fost observată de către şoferi, iar aceştia au oprit maşinile.