ATENȚIE! COD GALBEN DE NINSORI ȘI VISCOL!

Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de ninsori moderate cantitativ în nord și centru, precipitații mixte abundente în nord-est și viscol în zona montană, valabil de sâmbătă ora 23:00 pănâ duminică ora 22:00 în peste 20 de județe din țară, inclusiv județul nostru. Momentan Argeșul se află sub cod galben de vânt.

Judeţele Prahova, Argeş, Dâmboviţa, Caraş-Severin şi Sibiu sunt, până sâmbătă după-amiază, sub avertizare cod galben de vânt, care în unele zone poate atinge la rafală viteze de 70-80 de kilometri pe oră. Alte opt judeţe sunt sub avertizare cod galben de ceaţă, în aceste zone vizibilitatea fiind redusă sub 200 de metri şi, izolat, sub 50 de metri, transmite News.ro.

Potrivit avertizării nowcasting cod galben, valabilă până la ora 12.00, în zona de munte a judeţelor Prahova, Argeş şi Dâmboviţa vor fi intensificări ale vântului în zona montană înaltă, care la rafală vor depăşi 80-90 de kilometri pe oră, viscolind sau spulberând ninsoarea.

Cod galben de vânt și ceaţă în mai multe județe

Cod galben de vânt și ceaţă în mai multe județe

În regiunile nordice şi centrale vor predomina ninsorile, în general moderate cantitativ, în nord-est vor fi precipiaţii abundente sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare, iar vântul va avea intensificări temporare, cu rafale de peste 50...60 km/h.

CITEȘTE ȘI... Polițistul împușcat în cap se simte bine! A primit zeci de mesaje de încurajare!

În toate zonele de munte va ninge, se va depune strat nou de zăpadă consistent, iar vântul va avea intensificări cu viteze ce vor depăşi 60...70 km/h, iar pe creste 80...90 km/h, viscolind ninsoarea şi determinând scăderea vizibilităţii.