Astăzi vremea se va încălzi ușor în cea mai mare parte a țării

În sud-sud-est valorile termice se vor apropia de cele climatologic specifice datei, dar în restul ţării vremea va fi încă mai rece decât normal.

Temperaturile maxime se vor încadra în general între 10 şi 17 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 1 şi 8 grade, mai scăzute în depresiuni, spre -2 grade.

Pe parcursul zilei, cerul va fi temporar noros, dar numai izolat vor fi ploi de scurtă durată, iar la munte precipitaţii slabe, mixte. Noaptea, în regiunile sud-vestice înnorările vor fi mai persistente, iar aria ploilor în extindere.

Vântul va sufla slab şi moderat. Izolat vor fi condiţii de ceaţă. În Bucureşti, vremea va fi în general frumoasă, iar valorile termice se vor apropia de cele climatologic specifice perioadei.

Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 16-17 grade, iar cea minimă de 4-6 grade.

În Capitală, va ploua slab, vântul va sufla moderat, iar minima nopții va fi de 5°C - 6°C. 

La munte, pe parcursul zilei, vor fi precipitaţii mixte, predominant ninsoare la altitudini foarte mari. Vântul va avea intensificări ziua în zona montană, cu rafale de peste 70-80 km/h pe creste şi local în restul teritoriului, cu precădere în sud şi în est, în general cu 45-55 km/h.

Temperaturile maxime se vor încadra între 5 şi 14 grade, izolat mai ridicate în Oltenia şi sudul Munteniei, iar cele minime vor fi cuprinse între -2 şi 7 grade. Izolat se va forma ceaţă.

La malul mării, pentru ziua de sâmbătă sunt așteptate valori termice maxime de până la 13 grade Celsius și minime de până la 5 grade. Cerul va fi senin, cu șanse foarte mici de precipitații.