ASTĂZI! Cea mai lungă zi din an! Am trecut la ora de iarnă!

România a trecut în noaptea de sâmbătă spre duminică la ora oficială de iarnă. Ceasurile au fost date înapoi cu o oră, la ora 4:00, care a devenit ora 3:00, astfel că 30 octombrie va fi cea mai lungă zi din acest an.

În noaptea de sâmbătă spre duminică, România a revenit la ora Europei de Est sau Timpul Legal Român. Astfel, începând de duminică, România are două ore avans faţă de GMT.

România se află în fusul orar 2, iar Timpul Legal Român se aplică din ultima duminică a lunii octombrie până în ultima duminică a lunii martie, când România va trece la ora de vară, iar diferenţa faţă de timpul universal (UTC) va fi de trei ore.

Efectele trecerii la ora de iarnă

Adaptarea la ora de iarnă nu este prea uşoară, spun psihologii. Schimbarea creează senzatia de oboseală şi irascibilitate, accentueaza stările de depresie sau creşte stresul şi anxietatea din cauza întunericului şi a frigului. Persoanele cărora le place rutina sunt cele mai stresate, pentru că trecerea la ora de iarnă le dă peste cap obiceiurile zilnice.

În schimb, persoanele care se adaptează mai repede la schimbări îşi continuă activităţile normal, fără să fie afectate în vreun fel.

Pentru a contracara efectele trecerii la ora de iarnă, medicii recomandă ca în următoarele săptămâni somnul să înceapă cu o oră mai devreme.

Indiferent ce efecte produce trecerea la ora de iarnă, psihologii spun că acestea dispar în câteva zile, timp în care corpul se obişnuieşte cu noul orar.

Sursa: Digi24