Astăzi, 8 octombrie va ploua în cea mai mare parte a ţării

Joi, plouă în cea mai mare parte a ţării şi îndeosebi în Moldova şi la munte se vor strânge cantităţi mari de apă ce pot depăşi 50 - 70 L/mp.

Vântul devine mai insistent, iar temperaturile scad peste tot. Vor fi doar 15 grade în depresiuni şi cel mult 22 de grade în sud-est.

Vremea în fiecar regiune
 
În Dobrogea şi Bărăgan, găsim atmosferă închisă, ploi destul de consistente şi vânt activ. În plus, se răcoreşte: ieri s-au atins 28 de grade; astăzi maximele se opresc pe la 22 - 23 de grade, valori mai potrivite pentru o zi de Octombrie.

Şi mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei, avem vreme tare neplăcută, cer noros, ploi abundente şi temperaturi în scădere. Se înteţeşte şi vântul, iar ploile continuă şi după lăsarea nopţii.

Se răcoreşte şi în jumătatea nordică a Moldovei şi în Bucovina. Maximele nu mai trec de 20 de grade; norii persistă şi vor aduce ploi torenţiale şi cantităţi însemnate de apă.

În nordul Transilvaniei şi în Maramureş, cerul rămâne acoperit toată ziua; mai vin câteva reprize de ploaie, dar peste noapte se mai împrăştie norii.

Nici în vestul ţării nu zărim soarele; o să mai plouă din când în când şi se face mai răcoare decât ieri. Temperaturile coboară sub valorile normale, iar după lăsarea nopţii, cerul se degajează treptat.

Vreme urâtă găsim şi în Transilvania, ploi abundente în zonele de munte şi un vânt puternic, la altitudini mari. Temperaturile scad şi aici, iar cel mai răcoare va fi în zona depresionară.

Ploile continuă şi în Oltenia, însă nu mai vorbim despre cantităţi mari de apă. În schimb, se intensifică vântul şi aduce un aer mai rece. Pe la amiază vor fi cel mult 17 - 18 grade

Nici sudul ţării nu scapă de ploi. Acestea vin în mai multe reprize şi vor fi destul de consistente. Temperaturile coboară spre normal şi, dacă ieri s-ar înregistrat 25 - 26 de grade, astăzi maximele NU mai trec de 21 - 22 de grade.

În Bucureşti rămânem cu atmosfera închisă. O să mai plouă din când în când şi se răcoreşte. Vom avea o maximă în jur de 21 de grade. Mai vin ceva ploi şi pe timpul nopţii, iar minima, în scădere faţă de nopţile trecute, ajunge pe la 13 - 14 grade.

Se mai răceşte şi în zonele de munte. Astăzi o să plouă mai mult în Carpaţii Meridionali şi în Orientali, pe unde se pot acumula chiar şi 70 litri de apă pe metru pătrat. Vântul va sufla mai tare pe creste.

 

Sursa: stirileprotv.ro