Astăzi, 28 Februarie, se sărbătorește Ziua Protecției Civile din România!


În fiecare an la data de 28 februarie se sărbătorește Ziua Protecţiei Civile din România.

Anul acesta se împlinesc 88 de ani de la constituirea primelor structuri cu acest rol în ţara noastră.

Instituţia Protecţiei Civile a apărut ca o necesitate pentru protejarea populaţiei, ca o măsură de asigurare a climatului de securitate individuală şi colectivă, consecinţă a numărului ridicat de victime din rândul civililor, raportat la cel al militarilor participanţi la războaiele din secolul trecut.

Coordonarea de specialitate a activităţilor de protecţie civilă se realizează de către Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, prin Centrul Operaţional Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, iar la nivel local, prin centrele operaţionale din structura inspectoratelor pentru situaţii de urgență.

Dintre atribuţiile protecţiei civile se pot enumera: identificarea riscurilor existente în diferite zone; informarea şi pregătirea preventivă a populaţiei cu privire la pericolele la care este expusă şi regulile de comportare; organizarea intervenţiei în situaţii de urgenţă; alarmarea populaţiei despre iminenţa pericolului; înlăturarea efectelor negative ale dezastrelor şi asanarea teritoriului de muniţiei rămasă neexplodată din timpul conflictelor armate.
  
Mesajul transmis de reperezentanții ISU Argeș : 

„Le transmitem un călduros ”La mulți ani”, multă sănătate și cât mai multe realizări tuturor pompierilor și colegilor care profesează pe arma protecției civile! La mulți ani!”


Sursa: ISU Arges
Foto credit: ISU Constanța