Argeşeanca Ingrid Alexandrescu - avocatul ministrului de Interne Carmen Dan

Ministrul de Interne Carmen Dan şi un fost director de regie locală din Telelorman se luptă de câteva săptămâni în denunţuri. Clinciurile dintre cei doi sunt ceva mai vechi, însă acestea s-au acutizat acum vreo două săptămâni, în momentul în care Romică Părpălea, teleormăneanul nervos pe gaşca lui Dragnea, a făcut pe scările sediului DNA nişte declaraţii extrem de grave la adresa şefei MAI, precizând că aceasta ar fi exercitat presiuni, pe vremea când era prefect, şi ar fi comis anumite acte care presupun trafic de influență, abuz în serviciu și luare de mită. În replică la declaraţiile preluate de toate televiziunile şi difuzate la emisiunile de ştiri, ministrul Carmen Dan a mers lunea trecută la DIICOT şi a depus la rândul ei plângere penală împotriva denunţătorului său, acuzându-l pe acesta de denunţ calomnios. Cea care a însoţit-o la sediul Direcţiei pentru Investigarea Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism a fost nimeni alta decât avocatul argeşean Ingrid Alexandrescu, pe care şefa MAI a ales-o să o reprezinte în cadrul acestei speţe. Războiul denunţurilor nu s-a încheiat însă aici, pentru că miercuri a venit din nou rândul lui Părpălea să facă o altă plângere, în care, de această dată, o acuză pe Carmen Dan că a organizat un grup infracțional pentru retrocedarea unor terenuri din județul Teleorman, pe când era prefect. Romică Părpălea a devenit celebru în calitate de denunţător în dosarul „Referendumul”.