Argentina Culcuş - anchetată în patru dosare la Poliţia Economică

Până în 2016, numele Argentinei Culcuş s-a identificat cu cel al Centrului  Cultural Mioveni, instituţie din fruntea căreia a fost înlăturată după o evaluare cu cântec, la care a fost notată cu 6,99 în condiţiile în care avea nevoie de un 7 ca să „promoveze” anul. Gurile rele spun că primarul Ion Georgescu nu ar fi fost străin de modul în care Argentina Culcuş a picat examenul anual, însă până una-alta tinicheaua care a atârnat şi atârnă încă de activitatea managerială a fostei directoare o reprezintă raportul Curţii de Conturi întocmit în 2016 pentru perioada 2013-2015 şi un audit intern, rapoarte ale căror consecinţe nu s-au rezumat la o simplă schimbare din funcţie, ci au generat probleme de natură penală, concretizate în cinci dosare la Poliţia Economică, unul finalizat cu NUP, iar alte patru aflate în cercetare.


Deşi a părăsit conducerea instituţiei de cultură de la Mioveni în urmă cu aproape patru ani, ecourile scandalului provocat de înlăturarea Argentinei Culcuş nu s-au stins nici în ziua de astăzi. Ba mai mult, vorbim acum de posibile consecinţe de natură penală ale acţiunilor iniţiate de către aceasta în calitate de manager al Centrului Cultural Mioveni, având în vedere că la ora actuală  pe masa poliţiştilor de la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice se află nici mai mult nici mai puţin de patru dosare. 

Plăţi nelegale consemnate într-un raport al Curţii de Conturi

Conform surselor noastre, la baza deschiderii unora dintre aceste dosare a stat raportul Curţii de Conturi pe anul 2015, principala acuzaţie din ele fiind efectuarea de plăţi pentru lucrări efectuate şi nerealizate. „S-a plătit nelegal suma estimată de 17.781 lei, reprezentând contravaloarea lucrărilor de construcții montaj nerecepţionate în cantitatea facturată şi plătită la obiectivul de investiţii «Extindere şi reabilitare Casa de Cultură Racoviţa»  din oraşul Mioveni. [...] S-a plătit nelegal suma estimată de 13.337 lei, reprezentând contravaloarea lucrărilor de construcții montaj nerecepţionate în cantitatea facturată şi plătită la obiectivul de investiţii «Modernizare Sală de Spectacole Casa de Cultură Racoviţa» (s-au estimat majorări de întârziere în suma de 3.734 lei).” - se arată în raport. În timpul misiunii de audit, efectuate în anul următor plecării Argentinei Culcuş de la conducerea Centrului Cultural, abaterile au fost integral remediate, de către ordonatorul principal de credite, respectiv Primăria Mioveni, însă asta nu a însemnat că fosta directoare a scăpat de consecinţe. 

Unul dintre dosare are la bază lucrări efectuate de către Centrul Cultural Mioveni la clădirea în care funcţionează. Conform surselor noastre, o parte din banii care aveau ca scop aceste lucrări ar fi fost folosită pentru reabilitarea Culei Racoviţa, aceste lucrări nefiind însă prinse în proiectul iniţial. 

Dosarele au luat naştere la Poliţia Mioveni 

Imediat după ce a plecat de la conducerea instituţiei de cultură, au fost întocmite nici mai mult nici mai puţin de cinci dosare pe numele fostului manager, unul dintre ele fiind însă închis cu NUP, patru rămânând încă în cercetare. Toate aceste dosare au ca punct de lansare Poliţia Mioveni, instituţie care ulterior le-a trimis la Inspectoratul Judeţean de Poliţie, secţia condusă de comandatul Cristi Mihalcea neavând serviciu specializat pe anchete de natură economică, principala acuzaţie fiind - potrivit surselor noastre - lucrările plătite şi neefectuate. Cu scopul de a lămuri suspiciunile privind folosirea ilegală a fondurilor instituţiei pe care Argentina Culcuş a condus-o vreme de mulţi ani, în urmă cu 3 ani au fost ridicate mai multe documente de la sediul Centrului Cultural Mioveni. 

Aceleaşi rapoarte au lăsat-o şi fără funcţie

Rapoartele financiar-contabile întocmite la începutul anului 2016 - cel al Curţii de Conturi, dar şi un audit intern - i-au creat probleme Argentinei Culcuş la scurt timp după întocmirea acestora, fiind înlăturată din scaunul de director după ce a obţinut o ciudată medie de 6,99 la evaluare (avea nevoie de 7 ca să rămână!). Conform unei declaraţii date săptămânalului „Gherila” de către directorul Direcţiei de Cultură Argeş, Cristian Cocea, în urmă cu trei ani, aceste două rapoarte au reprezentat motivul principal al notei care a dus la demiterea Argentinei Culcuş. „Singura problemă pe care am ridicat-o noi, în calitate de comisie, a fost legată de informațiile trecute chiar de dumneai în proiect, referitoare la verificările și constatările Curții de Conturi și ale auditului intern. A trebuit să cerem mai multe detalii, pentru că ridicau multe suspiciuni. Era vorba de multe nereguli, pe care le-am așteptat că vor fi clarificate chiar de doamna Culcuș, în cadrul probei de interviu. Aceasta nu a dorit să argumenteze cu nimic situația invocată de noi, menționând că nu este cazul să luăm în seamă aceste lucruri. De aici, notele mici și această medie de 6,99.” - a povestit Cristian Cocea.

Argentina Culcuş: „Sper ca autorităţile abilitate să-şi facă datoria aşa cum trebuie”

Dat fiind faptul că au deja ceva vechime, iar poliţiştii au efectuat cercetări pe parcursul celor trei ani care s-au scurs de la demararea anchetelor, era de aşteptat ca Argentina Culcuş să ştie de existenţa acestor dosare, despre care sursele noastre spun că au fost întocmite toate în doar două luni, imediat după plecarea managerului de la Casa de Cultură Mioveni. Chiar dacă au trecut atâţia ani, până la această oră, Argentina Culcuş nu a fost chemată să ofere lămuriri anchetatorilor de la Poliţia Economică. „Ştiu de existenţa acestor dosare, dar momentan nu am fost chemată la audieri... Însă, cu siguranţă, voi fi. Nu vă pot da detalii, pentru că sincer nu ştiu ce date se află în ele. La finele lui 2015 am mai fost cercetată într-un dosar care ulterior a primit NUP. Şi în cazul acestora sper ca autorităţile abilitate să-şi facă datoria aşa cum trebuie”, ne-a declarat Argentina Culcuş.  

 

 

Sursa: Săptămânalul Ancheta