Argentina Culcuș:10 proiecte pentru dezvoltarea Mioveniului, 10 soluţii la problemele cetăţenilor

Argentina Culcuş candidează la funcţia de primar al oraşului Mioveni din partea Partidului Naţional Liberal şi vine în faţa cetăţenilor cu o altă viziune asupra modului în care ar trebui să trăiască locuitorii orașului constructorilor de maşini. Argentina Culcuş consideră că Mioveniul, inima economică a României, un oraș cu oameni harnici și implicați, merită o viață socială și culturală la standarde înalte și, mai ales, o viață sigură din punct de vedere economic. 


„De ce primar? Pentru că mă interesează viitorul acestui oraș, pentru că îmi pasă de oameni, pentru că văd potențialul în Mioveni și văd cât de multe proiecte se pot face.
Vreau primar, pentru că realizez cât de importantă este experiența și implicarea unui om în procesul de schimbare al unui oraș. Îmi doresc această funcție, pentru că am expertiza necesară și ambiția de a realiza proiecte mărețe prin care pot transforma complet viitorul orașului Mioveni.
Am lucrat mulți ani în administrația publică și am făcut performanață. Oricât de mult ar încerca adversarii politici să demonteze acest fapt, rezultatele sunt grăitoare. Centrul Cultural a fost cea mai vizibilă și performantă instituție sub conducerea mea. Am pornit de la o instituție învechită, fără viziune, și am condus-o către o instituție modernă, plină de viață și de entuziasmul tinerilor din orașul nostru. Mii de copii i-au trecut pragul, aici au luat naștere ansambluri, formații, corale, fanfara și multe alte proiecte al căror ingredient special a fost întotdeauna creativitatea. Am avut participări la festivaluri naționale și internaționale și am organizat mii de evenimente. Prin cultură am reușit să promovez orașul Mioveni atât la nivel național, cât și la nivel internațional.
Despre investițiile din Mioveni pot să spun doar atât: s-au făcut investiții, dar proaste și cu bani mulți. Investițiile au fost realizate numai din buget, fără atragere de fonduri europene, iar acest lucru a redus, în mod evident, numărul de investiții care ar fi putut lua naștere. Se vede de la distanță lipsa de viziune, iar marile proiecte nu fac decât să confirme acest lucru: Spitalul Orășenesc, Sala Sporturilor, Centrul Cultural, clădiri fără utilitate.
Vin la primărie cu proiecte viabile pe mai multe domenii: atragere de fonduri europene, dezvoltare economică, infrastructura (drumuri și rețele), cultură și recreere, culte, învățământ, sănătate, sport, ecologie, turism.”, spune candidatul PNL la Primăria Mioveni.

 


10 proiecte pentru dezvoltare 


1. Atragerea de fonduri europene, nu împrumuturi bancare!
2. Siguranță financiară și mii de locuri de muncă noi prin realizarea unui parc industrial.
3. Investiții în scoli și grădinițe.
4. Promavarea copiilor din cluburile sportive. Susținere pentru prima ligă a echipei de fotbal. 
5. Funcționalitate la capacitate maximă a sistemului medical și a Spitalului orășenesc.
6. Revitalizarea Centrului Cultural și noi oportunități de petrecere a timpului liber.
7. Zona pietonală pe bulevardul Dacia și centuri ocolitoare ale orașului.
8. Parc în zona râului Argeș și Dino Parc în zona Făget.
9. Zone rezidențiale pentru tineri.
10. Realizarea Muzeului „Automobilul Românesc”.

 


10 soluții pentru cetățeni


1. 500 mp de teren gratuit din partea primăriei pentru tinerii care vor să-și întemeieze o familie pe raza orașului Mioveni.
2. 10.000 de lei pentru nașterea primului copil.
3. 5.000 de lei pentru nașterea celui de al doilea copil.
4. 10.000 de lei pentru toți elevii olimpici.
5. 5.000 de vouchere anual în valoare de 10.000 de lei pentru cei care vor să își achiziționeze automobile prietenoase cu mediul de la uzina Dacia.
6. Coșul solidarității pentru pensionarii de peste 65 de ani și pensie de maximum 1.000 de lei. În baza Programului Coşul solidarităţii, seniorii din Mioveni pot primi, o dată pe lună, un pachet cu materiale sanitare – măşti chirurgicale, mănuşi, dezinfectanţi şi produse alimentare.
7. Transport gratuit pentru pensionari și persoanele vulnerabile.      
8. Digitalizarea totală a administrației publice locale pentru eficientizarea rezolvării tuturor cererilor, fără deplasarea contribuabililor la sediul primăriei.
9. Acordarea de sume cuprinse între 1.000 şi 3.000 de lei cuplurilor care împlinesc 25, 50, şi 75 de ani de căsătorie.
10. Elevi și profesori vor fi trimiși în tabere gratuite la mare.