Argeșean percheziționat - Telefon scump, recuperat de polițiștii din Sebeș

Polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sebeș au făcut o percheziție la domiciliul unui bărbat din județul Argeș, care era bănuit că furase un telefon mobil dintr-o parcare de pe A1. Au găsit bunul sustras, dar și alte telefoane.

Potrivit IPJ Alba, este vorba despre un bărbat de 43 de ani, din Mărăcineni, județul Argeș.

Acesta ar fi furat un telefon mobil, în noaptea de miercuri spre joi, dintr-o autoutilitară aflată într-o parcare a autostrăzii A1, pe raza comunei Pianu.

După percheziția de la domiciliul bărbatului, polițiștii au găsit telefonul căutat, în valoare de 2.600 de lei, dar și alte 3 telefoane în legătură cu care există suspiciunea că provin din fapte de furt.

Bărbatul este cercetat pentru tăinuire, iar polițiștii continuă cercetările pentru identificarea autorului furtului.


Sursa: alba24.ro