Argeș - Soluții prin care producătorii agricoli locali își vor putea comercializa marfa în continuare în piețe deschise


Astăzi, 8 noiembrie, prefectul județului Argeș, Emanuel Soare, a avut o întrevedere cu reprezentanții primăriilor de municipii, orașe și comune care au în subordine piețe agroalimentare, sau au autorizat asemenea activități private, cu scopul de a evalua posibilitățile prin care producătorii agricoli locali să își poată comercializa produsele în continuare, în contextul închiderii piețelor agroalimentare din spațiile închise. 

Soluțiile propuse au fost următoarele: 

•Unde sunt piețe închise și se pot rabata pereții, se vor organiza pentru a le deschide în vederea reducerii infecțiilor cu noul coronavirus (conform HG 935/05.11.2020), astfel încât să fie funcționale ca spațiu deschis; 

•Acolo unde nu pot funcționa în acest fel, se vor muta mesele alocate producătorilor agricoli în spațiile publice, pe alei, sau pe străzile din proximitatea piețelor, cu restricționarea accesului auto în zonele respective; 

•În cazul în care nu există această posibilitate, se vor organiza și autoriza de către autoritățile locale, piețe agroalimentare volante, în aer liber, pe alte amplasamente, anunțate în prealabil producătorilor agricoli și cumpărătorilor. 

În urma analizei acestor soluții, au fost identificate modalitățile de punere în aplicare a acestora pentru fiecare piață agroalimentară în parte, astfel încât toți producătorii locali vor avea posibilitatea de a-și comercializa marfa în continuare. În plus, au fost găsite soluții pentru a crește numărul de standuri în care producătorii agricoli locali să își poată comercializa produsele. 

În acest moment, reprezentanții Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Argeș se află în piețele din județ, pentru a agrea cu fiecare administrator de piață modul în care vor implementa soluțiile identificate. 

Mai mult decât atât, pentru a veni în sprijinul producătorilor agricoli locali, se vor organiza piețe volante temporare, în spații ce vor fi identificate pe raza fiecărei localități în parte. 

Vom reveni cu detalii referitoare la modul de organizare și funcționare a fiecărei piețe din județul Argeș.