Argeș: Focare de COVID-19 în 4 centre rezidenţiale ale DGASPC!

D.G.A.S.P.C. Argeș a transmis situația infectărilor cu noul coronavirus în cadrul centrelor rezidențiale pentru copii și adulți.

La nivelul centrelor rezidențiale pentru copii și adulți din subordinea instituției noastre, în acest moment sunt declarate patru(4) focare. Este vorba despre Centrul de Integrare prin Terapie Ocupaţională Tigveni, Centrul de Abilitare și Reabilitare pentru Persoane Adulte cu Dizabilități Călinești și Centrul de Tip Familial Găvana Pitești(un apartament din cele 5 ale centrului, focar neînchis încă, prin dispoziția DSP Argeș) și Casa de Tip Familial Câmpulung.

CITEȘTE ȘI ... Se cere limitarea numărului de cărucioare sau coșuri din magazine!

Din totalul de 925 de angajați, de la începutul pandemiei, au fost infectați cu noul coronavirus 192 angajați. În acest moment sunt confirmați pozitiv cu COVID-19, 43 de angajați, astfel:
-   6(șase) la Centrul de Abilitare și Reabilitare pentru Persoane Adulte cu Dizabilități Călinești;
-  2(doi) la Complexul de Servicii Comunitare pentru Copii cu Dizabilități Câmpulung;
-  2(doi ) la Complexul de Servicii pentru Copii cu Handicap Trivale, Pitești; 
- 13(treisprezece) la Centrul de Integrare prin Terapie Ocupațională Tigveni; 
-  1(unu) la Centrul de Abilitare și Reabilitare pentru Persoane Adulte cu Dizabilități Vulturești;
- 1(unu) la Centrul de Evaluare și Primire în Regim de Urgență Pitești;
- 1(unu) la Complexul de Servicii pentru Copilul în Dificultate Rucăr;
- 10(zece) la Casa de Tip Familial Câmpulung;
- 1(unu) la Complexul de Servicii pentru Copilul în Dificultate Câmpulung;
- 2(doi) la Complexul de Servicii Comunitare pentru Copilul în Dificultate ”Sf. Constantin și Elena”, Pitești;
- 3(trei) la Complexul de Tip Familial ”Dumbrava Minunată” Pitești;
- 1(unu) la Centrul de Îngrijire și Asistență Pitești.

 

CITEȘTE ȘI ... (video) Haos la Permise Pitești. Au intervenit jandarmii

Din totalul de 822 beneficiari, de la începutul pandemiei, au fost infectați cu noul coronavirus 195 de beneficiari. În acest moment sunt confirmați pozitiv cu COVID-19, un număr de 64 beneficiari, astfel:
- 54(cincizeci și patru) la Centrul de Integrare prin Terapie Ocupațională Tigveni;
- 1(unu) la Centrul de Abilitare și Reabilitare pentru Persoane Adulte cu Dizabilități Vulturești;
- 2(doi) la Complexul de Servicii pentru Copilul în Dificultate Rucăr;
- 5(cinci) la Casa de Tip Familial Câmpulung;
- 2(doi) la Complexul de Tip Familial ”Dumbrava Minunată” Pitești.

CITEȘTE ȘI ... Prefectul de Argeș: NU mai sunt locuri disponibile în spitale pentru pacienții COVID 19!


Sunt internați în unități sanitare COVID din județul nostru, un număr de 29 de beneficiari, astfel:
- 27 de la CITO Tigveni;
- 1(unu) de la Centrul de Abilitare și Reabilitare pentru Persoane Adulte cu Dizabilități Vulturești;
- 1 (unu) de la Complexul de Servicii pentru Copilul în Dificultate Rucăr.

CITEȘTE ȘI ... Examinator de la Permise Argeș cu COVID. Ce se întâmplă cu elevii?

Ținând cont de situația epidemiologică actuală, D.G.A.S.P.C. Argeș a urmat întocmai recomandările transmise de către DSP Argeș, în ceea ce privește măsurile necesare pentru combaterea răspândirii COVID-19 în focarele existente. Dintre acestea enumerăm următoarele:
-    Izolarea cazurilor pozitive, evaluarea clinică și paraclinică în vederea stabilirii diagnosticului, formei clinice, tratamentului;
-    Monitorizarea clinică și paraclinică a cazurilor pozitive;
-    Identificarea contacților direcți și carantinarea acestora; 
-    Efectuarea curățeniei și dezinfecției în spațiile în care au fost depistate cazurile pozitive;
-    Respectarea circuitelor;
-    Asigurarea și purtarea echipamentului de protecție personală;
-    Triaj epidemiologic al personalului și declarația pe proprie răspundere, la intrarea în tură că nu a avut contavt direct cu un caz cunoscut de COVID-19;
-    Interzicerea/restricționarea vizitelor;
-    Sistarea/limitarea noilor admiteri în unitățile afectate;
-    Restricționarea transferului de același tip.