ARGEȘ: Cod portocaliu și cod galben de inundații și ploi

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis vineri seara o atenţionare Cod portocaliu de inundaţii pentru râuri din judeţele Gorj, Vâlcea şi Argeş.

Potrivit hidrologilor, ca urmare a precipitaţiilor înregistrate, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri importante de debite şi niveluri, cu posibile depăşiri ale Cotelor de inundaţie, pe afluenţii Jiului aferenţi sectorului Staţia Hidrologică Sadu - S.H. Rovinari, Gilort - bazin superior amonte S.H. Târgu Cărbuneşti, Amaradia - bazin superior (judeţul Gorj), Lotru, Olteţ - bazin superior, afluenţii Oltului aferenţi sectorului aval confluenţa Lotru - amonte Ac. Drăgăşani (judeţele: Gorj, Vâlcea şi Argeş).

Fenomenele se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri mici din bazinele hidrografice superioare ale râurilor Gilort şi Olteţ, menţionează INHGA.

Reamintim că ANM a emis o informare de instabilitate atmosferică și ploi, valabilă în toată țara, între 4 mai, ora 16:00 și 6 mai, ora 16:00.