Argeș: 16 copii au fost diagnosticați cu gripă


Cazurile de gripă înregistrate în județul Argeș au crescut față de săptămâna trecută. Astfel, numărul cazurilor confirmate a ajuns la 16, toate cu virusul gripal B, fiind cu 11 în plus față de săptămâna trecută. Potrivit Direcției de Sănătate Publică Argeș, toți pacienții sunt copii cu vârste de la 2 ani la 14 ani, nevaccinați antigripal.

Din totalul d 46.930 de doze de vaccin antirgipal, repartizate de Ministerul Sănătății pentru Județul Argeș, au fost folosite până acum pentru vaccinarea persoanelor din grupele de risc 32.142 doze .

Argeșenii sunt sfătuiți să aplice cu rigurozitate recomandările specialiștilor pentru evitarea îmbolnăvirilor și a răspândirii virusului gripal, astfel:

- evitarea contactului cu persoanele care prezintă simptomatologie respiratorie;
- evitarea aglomerărilor de persoane în spații închise;
- purtarea măștilor de unică folosință (cu acoperirea gurii și nasului);
- consultarea medicului de familie pentru simptome care sugerează gripa și care poate stabili o eventuală indicație pentru spitalizare;
- izolarea voluntară la domiciliu a persoanelor care prezintă simptomatologie asemănătoare gripei;
- igiena respiratorie și eticheta de tuse (tehnica de tuse și strănut cu utilizarea de batiste nazale de unică folosință, cu poziționarea la minimum un metru față de celelalte persoane, urmată de igiena mâinilor);
- vaccinarea antigripală.