AMENZI pentru taximetriștii care refuză cursele cu destinații prea apropiate!

Multe persoane care folosesc din când în când taxiul au avut parte de cel puțin un refuz pe motiv că adresa de destinație este prea apropiată de punctul de plecare. Din acest motiv, este bine de știut că un asemenea refuz poate fi sancționat cu amendă de către autorități.

Una dintre principalele obligații pe care le au taximetriștii este „să nu refuze clientul în efectuarea unei curse în interiorul localității și să respecte solicitările legale ale acestuia”, așa cum prevede Legea nr. 38/2002 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere.

De exemplu, un taximetrist nu poate refuza un client pe motiv că punctul final al unei curse este prea apropiat de punctul de plecare al acesteia. Practic, o asemenea faptă poate fi sancționată de autorități, conform actului normativ, cu o amendă cuprinsă între 100 și 500 de lei.

O altă obligație a taximetriștilor este „să aibă ținută corespunzătoare, un comportament civilizat și preventiv în relația cu clientul, respectând conduita de bună practică”, așa cum scrie în lege. Totodată, șoferii de taxi pot să pretindă ca plată pentru cursele efectuate doar sumele prevăzute pe bonurile fiscale.

Sursa: avocat.net