Amendat de jandarmii montani cu 3000 de lei

Jandarmii din cadrul postului montan Arefu au sesizat, in aceasta seara, pe un drum forestier din zona Valea cu Pesti, un camion incarcat cu lemne. L-au oprit pe soferul in varsta de aproximativ 45 de ani si i-au cerut documentele. Pentru ca in actele de proveniență a incarcaturii apareau nereguli, barbatul a fost sanctionat contraventional cu amenda in valoare de 3000 lei. De asemenea, lemnele au fost confiscate.

"În această seara, efective de jandarmi din cadrul postului montan Arefu, aflându-se în zona Vidraru, la intrarea pe drumul forestier, au depistat un autocamion ce tocmai fusese încărcat cu material lemnos.

În urma verificărilor documentelor de proveniență a materialului lemnos, jandarmii argeșeni au observat că acesta era încărcat din alte locuri decât cele autorizate. Astfel, șoferul autocamionului, de aproximativ 45 de ani, a fost sancționat contravențional cu 3000 lei, potrivit legii 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice. Materialul lemnos a fost confiscat și predat Ocolului Silvic Vidraru", a declarat Delia Dragomirescu, purtător de cuvânt IJJ Arges.