Alte două incendii de case au avut loc în Argeș!

La 112 au fost anunțate alte două incendii de case în ultimele ore în județul nostru.

Primul incendiul a fost la o casă din Bughea de Jos.
Acolo pompierii argeșeni au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD.

Un alt incendiu s-a manifestat într-o cameră a unei case din Ștefănești - Valea Mare.
La fața locului au intervenit pompierii cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autoscară și un echipaj SMURD

Se pare că fost vorba de o casă bătrânească de aproximativ 40 mp, aceasta era situată într-un loc greu accesibil, iar pompierii au fost nevoiți să întindă furtunuri pe o distanță de circa 500 m. Proprietarul nu se afla acasă în momentul izbucnirii incendiului.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului este jarul căzut din sistemul de încălzire.

Incendiul s-a manifestat într-o încăpere a locuinței, unde proprietarul avea o butelie și un aragaz. Acesta schimbase butelia și a verificat posibilele scăpările de gaze cu o sursă de aprindere.


Sursa: ISU Argeș