Alte 4 saloane ale Secției de Boli Infecțioase, dotate cu televizoare

O nouă donație importantă pentru Spitalul Județean de Urgență Pitești! De această dată, avocații din Baroul Argeș au donat 4 televizoare. Acestea vor fi montate în saloane din cadrul Secției de Boli Infecțioase, acolo unde, în prezent, sunt internați pacienți suspeți de coronavirus.

“Avocații din Baroul Argeș sunt alături de cadrele medicale și pacienții Spitalului Județean de Urgență Pitești, întotdeauna, la nevoie. După ce, în urmă cu o lună, am donat un tunel dezinfectant, amplasat la intrarea în Blocul Operator, dispozitiv necesar pentru protecția cadrelor medicale, continuăm donațiile. Aceste televizoare vor dota o parte dintre saloanele Secției de Boli Infecțioase”, a declarat av. Luminița Ioana, decanul Baroului Argeș.

“Ne bucurăm că prin această donație putem aduce un dram de bucurie pacienților care sunt și care urmează să fie internați în cadrul Secției de Boli Infecțioase”, a completat av. Dragoș-Andrei Nicolescu, prodecanul Baroului Argeș.

“Pe tot parcursul acestei pandemii am avut susținere, fapt care îmi aduce o mare bucurie. De această dată, mulțumesc avocaților din Baroul Argeș, care s-au gândit la pacienții noștri”, a declarat cj. Adriana Molfea, managerul Spitalului Județean de Urgență Pitești.


Reamintim că, în urmă cu o lună, avocații Baroului Argeș au donat Spitalului Județean un tunel dezinfectant.


Cei care vor să le urmeze exemplul pot contacta reprezentanții unității medicale pe site-ul oficial al Spitalului Județean de Urgență Pitești: www.sjupitesti.ro.