Alertă MAE pentru românii care merg în Bulgaria

O alertă de călătorie pentru Bulgaria a fost transmisă de MAE, pentru românii aflaţi sau care merg în aceste zile în ţara vecină. Autorităţile bulgare au emis alerte de ploi abundente, existând şi pericolul formării de polei pe şosele de aici.

Cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Bulgaria că, în conformitate cu datele transmise de Institutul Naţional de Meteorologie şi Hidrologie bulgar, miercuri şi joi, întreg teritoriul ţării va fi afectat de căderi însemnate de precipitaţii sub formă de ploaie, pe alocuri cu formare de polei. Au fost emise mai multe coduri portocalii şi galbene carevizează anumite regiuni.


Românii pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Sofia: +35929712858 şi +35929733510, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.

Totodată, românii care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Bulgaria: +359879440758.