ALDE Argeş - un partid în moarte clinică

ALDE Argeş a intrat în hemoragie. Pierde cantităţi masive de membri, diagnosticul fiind unul previzibil. Lideri, consilieri locali, şefi de organizaţii îşi caută locul în alte formaţiuni politice, iar cei care îi recrutează se afişează cu noile achiziţii. 

Andrei Gerea şi-a dat Re:Start

Cea mai răsunătoare plecare este, de departe, cea a deputatului argeşean, Andrei Gerea. Acesta a fost un nume de referinţă în fondarea şi conducerea ALDE la nivel naţional, stând de-a dreapta preşedintelui Călin Popescu Tăriceanu. Numai că, după ce a fost schimbat a doua oară de la conducerea Organizaţiei Bucureşti a partidului, a preferat să plece, sătul de „piruetele politice” ale lui Tăriceanu, căruia i-a cerut să demisioneze.

Chiar săptămâna trecută a anunţat cum îşi creionează viitorul politic, în propriul partid.

„Știu că au fost unii care mă vedeau într-un partid mare, negociindu-mi un post de parlamentar la viitoarele alegeri. Eu cred însă că în politica românească este o nevoie acută de schimbare și numai printr-un proiect ca RE:START pot să contribui la acest lucru. Intru în acest proiect, tot așa cum în anii 90 am intrat în politică fără să caut vreun beneficiu, crezând că pot contribui la schimbarea în bine a societății românești. La fel acum, după 30 de ani, prin proiectul RE:START, sunt ferm convins că pot atrage atenția asupra nevoii stringente de schimbare a politicii românești, care în ultima perioadă nu a produs altceva decât populism, demagogie și scandal. Este vremea să începem să mai și construim solid, să ne stabilim și să atingem obiective de țară concrete.”, a declarat Andrei Gerea.

Acesta a prezentat şi echipa cu care va merge pe acest drum.

„Alături de Ramona-Ioana Bruynseels, de mulți alți liberali mai vechi sau mai noi, alături de oameni de afaceri, oameni cu prestanță din mediul academic și din societatea civilă am pus, deci, bazele Partidului RE:START România.

Este un proiect politic în care oameni tineri își pot găsi locul alături de cei cu experiență pentru un aport consistent în viața publică. Îi așteptăm alături de noi pe toți cei care cred că nu se mai poate continua în ritmul ultimilor ani și care doresc să se implice activ în viața politică la nivel local și național!”, a explicat Andrei Gerea.

 

Senatorul Iani Popa a revenit la vechea dragoste

Exilat la Constanţa de când s-a mutat la ALDE, senatorul Iani Popa a revenit la matcă. Este din nou liberal pur, deşi, cu puţine zile înainte, declara, chiar pentru „Ancheta”, că va candida pe listele ALDE Constanţa, la un post de parlamentar. Nimic anormal pentru un politician să zică una şi să facă alta. Cert este că rămâne tot la malul mării, din fericire pentru colegii din conducerea organizaţiei argeşene, care nu îl agreează deloc pe fostul lider. Iani Popa, înainte de a fi parlamentar, a fost prefect şi preşedinte al PNL Argeş. În iunie 2018, s-a mutat în partidul lui Tăriceanu şi a primit cadou funcţia de preşedinte al organizaţiei ALDE Constanţa.

Preşedintele tineretului ALDE a mers la Pro România, împreună cu un consilier al municipalităţii

Săptămâna trecută, preşedintele Pro România a fost foarte vizibil în presă prin prisma noilor achiziţii. Doi tineri cu funcţii din ALDE Argeş au ales să i se alăture. Primul care a făcut pasul a fost Codruţ Matei, preşedintele Organizaţiei de Tineret ALDE Argeş. Acesta a candidat la Bascov, în 2016, unde a obţinut locul 2 ca scor şi a rămas în Consiliul Local. Cel mai cunoscut proiect al său, care s-a şi materializat, a fost acordarea unei indemnizaţii pentru nou-născuţii din comună.

„Am ales să îmi continui parcursul în politică alături de PRO România, pentru că în momentul de față mi se pare singurul partid consecvent, care spune lucrurilor pe nume și care ține cu România. Mai mult, aici îmi regăsesc prieteni, persoane dragi și oameni cu care am făcut echipă în trecut. La alegerile locale din vară, voi fi candidatul Pro România pentru funcția de primar al comunei Bascov.”, spune Codruț Matei.

Alături de el a venit câteva zile mai târziu şi Ionuţ Olariu, unul dintre cei mai vocali consilieri locali de la Piteşti. Acesta a şi justificat plecarea sa din ALDE:

„Unul dintre motivele pentru care am ales să plec din ALDE este acela că partidul, din cauza unor erori apărute în urma deciziilor luate de liderii formațiunii, a avut un parcurs descendent, ajungând, din nefericire, la ultimele alegeri, sub pragul electoral. Nu văd cum și-ar putea reveni ALDE. Pe cale de consecință, sunt convins că oamenii din ALDE care pun pe primul loc importanța cetățenilor, se vor alătura PRO România, un proiect politic cu perspectivă și care dă dovadă de predictibilitate”.

Recunoaşte că i s-au făcut propuneri şi din partea celorlalte formaţiuni, inclusiv cu promisiuni pe liste, însă a preferat să aleagă cu sufletul.

Cătălin Gherzan- candidatul PER la Primăria Pitești

Partidul Ecologist Român, condus la nivelul judeţului de către Mircea Andrei, unul dintre cei mai temuţi lideri pe care i-a avut PDL-ul la nivel judeţean, se arată ca o bună opţiune pentru mulţi din ALDE. Preşedintele ALDE Mioveni, Cristian Toma, şi-a mutat deja bagajele la Mircea Andrei în partid. Toma a coordonat activitatea Organizaţiei Mioveni a ALDE şi probabil va rămâne responsabil pe această zonă. De asemenea, acesta este şef serviciu în cadrul Salvamont Argeş.

 

   

 

Și preşedintele ALDE Piteşti, Cătălin Gherzan, i-a călcat pe urme, după ce a fost zărit la o petrecere alături de secretarul general al PER, Mircea Andrei. Managerul instituţiei de învăţâmânt privat, Lexford Castel, şi-a anunţat intenţia de a candida la Primăria Piteşti, fiind un om cu viziune, dar şi cu vizibilitate la nivelul urbei, atuuri pe care PER mizează.

La acelaşi chef a apărut şi Nanu Carzol, secretarul general al partidului, proaspăt uns consilier judeţean din partea ALDE. Probabil şi acesta are bagajele la uşa partidului.

 

Mai mulți membri ai ALDE se alătură Partidului Puterii Umaniste

Mai mulți membri ai ALDE din organizații locale din Argeș au ales să se alăture Partidului Puterii Umaniste (social-liberal). Printre ei e numără membri ai organizațiilor ALDE din Vedea, Bârla și Poiana Lacului. Aceștia afirmă că decizia a fost luată deoarece „direcția în care se îndreaptă acum ALDE este una greșită”.

 

Simona Brătulescu - se anticipează revenirea ei în PNL

Deşi ne-a declarat că decizia în ceea ce priveşte viitorul său politic o va lua alături de colegi - care colegi? ne mai putem întreba noi – deja se anticipează că aceasta se va muta la PNL. Adică va reveni la partidul din care a plecat. De ce se merge pe această variantă?! Când ALDE a rupt pactul cu PSD şi a început să susţină PNL, Simona Brătulescu, care era vicepreşedinte al CJ Argeş, a fost numită secretar de stat în cabinetul prim-ministrului. Aşadar, trebuie să rămână în aceeaşi barcă cu premierul, aceasta fiind şansa sa.

 

 

Preluare Săptămânalul Ancheta