ALBOTA. Spaţiu de aşteptare pentru cetăţenii care depun şi ridică documente

Date fiind restricţiile privind accesul în instituţii, au început să se formeze cozi în afara lor. Cum temperatura de afară nu este una care să permită să stai foarte mult timp în exterior, primarul comunei Albota, Ion Dumitru, a dispus crearea unui spaţiu special astfel încât să creeze confort celor ce au diferite probleme de rezolvat.

„Într-o zi am reuşit să închid zona de intrare în Primărie, astfel încât oamenii care vin la noi să stea să aştepte depunerea sau eliberarea documentelor în condiţii rezonabile. Am mutat şi casieria. Este mult mai bine decât să aştepte afară, mai ales că vremea e capricioasă, temperaturile scăzute, deşi sunt şi unii care merită ţinuţi în ger ca să le vină mintea la cap, să nu mai facă prostii.”, ne-a declarat primarul Ion Dumitru.

O altă intervenţie realizată imediat după învestirea noului Consiliu Local a constat în remedierea sistemului de iluminat stradal. Au fost înlocuite, într-un ritm rapid, toate cele 47 de lămpi arse identificate la nivelul localităţii, care beneficiază de un sistem de iluminat cu lămpi economice.