Adrian Miuțescu și Dănuț Bica - Întâlnire cu ministrul Dezvoltării pentru proiectele Argeșului | Sursa Ta

Președintele PNL Argeș, deputatul Adrian Miuțescu și senatorul liberal argeșean Dănuț Bica s-au întâlnit joi cu ministrul Dezvoltării și Lucrărilor Publice, Cseke Attila. 

Parlamentarii argeșeni au discutat cu ministrul despre proiectele județului, asigurându-se că acestea vor fi susținute de la nivel guvernamental. 

Întâlnirea vine după ce în aprilie ministrul Dezvoltării a fost într-o vizită de lucru în județ, când a avut ocazia să discute, la Schitu Golești, cu primarii liberali argeșeni. Președintele PNL Argeș, Adrian Miuțescu, i-a înmânat atunci ministrului Cseke Attila o listă cu proiectele prioritare ale primarilor.

Ministrul Cseke Atilla i-a asigurat pe parlamentarii liberali argeșeni că susține proiectele majore ale Argeșului și că are în vedere investițiile de care au nevoie primarii, în comunitățile lor, anunță reprezentanții departamentului de comunicare al PNL Argeș.