Virgil Baciu, mesaj important pentru locuitorii din Corbi

Institutul de Diagnostic si Sănătate Animală Bucuresti a confirmat aparitia virusului Pestei Porcine Africane (PPA) la patru porci, dintr-o gospodărie din comuna  Negrasi.
Astfel, Argeşul este al 18-lea judeţ afectat de pesta porcină africană.

În aceast context, primarul comunei Corbi, o localitate de gospodari, adresează un mesaj important:

”Având în vedere evoluţia focarelor de pestă porcină africană în România, Instituţia Prefectului – Judeţul Argeş vă informează:
Având în vedere confirmarea virusului PPA de către ANSVSA, în comuna Negrași, jud. Arges consideram că este de datoria noastră să informăm cetățenii cu privire la măsurile de contracarare a răspândirii acestui virus și în comuna noastră!
Măsurile ce se impun în astfel de situaţii sunt :
Se vor izola animalele suspecte de boală;
Se vor păstra animalele moarte, carnea şi produsele obţinute prin tăiere, fără a le înstrăina sau valorifica; 
Nu se va permite circulaţia animalelor sau a persoanelor în locul presupus a fi contaminat; 
Se păstrează furajele care au venit în contact cu animalele suspecte de boală, fără a le administra altor animale;
Se vor păstra izolate ustensilele de grajd, aşternuturile, mijloacele de transport folosite sau orice alte obiecte care pot fi purtătoare de contagiu; 
Toate animalele suspecte de boală din gospodăria respectivă vor fi eutanasiate şi îngropate într-o locaţie bine stabilită.
Se va realiza un inventar al tuturor exemplarelor de suine din satul respectiv. Se va interzice circulaţia porcilor, a produselor provenite din tăiere, sau a altor materii şi produse care pot fi purtătoare de virus, la intrările şi ieşirile din zona de supraveghere.

Instituţia Prefectului – Judeţul Argeş şi DSVSA Argeş solicită sprijinul şi înţelegerea cetăţenilor pentru respectarea tuturor măsurilor de prevenire a pestei porcine africane, având în vedere gravitatea bolii şi consecinţele economice grave generate de apariţia ei.

Orice suspiciune de boală trebuie anunţată imediat medicului veterinar sau la DSVSA Argeş.

În cazul în care se confirmă apariţia virsului de pestă porcină africană vor fi anunţate măsuri suplimentare ce vor fi luate de instituţiile publice competente”