USR Argeș către Primăria Pitești: Redirecționați bani către spitalele din Pitești

USR Argeș propune Consiliului Local Pitești tăierea bugetului destinat concertelor, zilelor municipiului și ornamentelor, banii urmând să fie redirecționați către Serviciul Județean de Ambulanță și spitalele din Pitești, în special Spitalul de Pediatrie, desemnat pentru a primi pacienți cu COVID-19.
De asemenea, pe modelul deja implementat în Cluj Napoca și Bacău, se cere desfășurarea ședințelor și a votului printr-un sistem de video-conferință, online.


Consultă AICI propunerea


”Într-o astfel de perioadă, Consiliul Local Pitești trebuie să se întâlnească ori de câte ori este nevoie pentru a adopta urgent măsurile care se impun pentru depășirea crizei de sănătate publică. Pentru a putea face asta, e nevoie de modificarea rapidă a regulamentului de funcționare al CL Pitești, care să permită votul și desfășurarea ședințelor printr-un sistem de video-conferință, online, așa cum s-a întâmplat deja la Cluj Napoca și Bacău.
Autoritățile locale trebuie să înțeleagă că tot efortul nostru din lunile ce vor urma trebuie să fie concentrat către un singur stop: oprirea răspândirii pandemiei de coronavirus, susținerea mediului de afaceri local și sprijinirea sistemului de sănătate. Propunem Primăriei Pitești să taie din bugetul destinat concertelor, zilele Piteștiului și ornamentelor, banii urmând să fie redirecționați către Serviciul Județean de Ambulanță și spitalele din Pitești, în special Spitalul de Pediatrie, desemnat pentru a primi pacienți cu COVID-19.

Medicii în continuare nu au echipamentele necesare pentru a se proteja. Spitalele în continuare nu au aparatura de care au nevoie. Să salvăm vieți. E singurul lucru care contează.”, este mesajul USR Argeș.