Transport gratuit pentru elevi şi pe traseele judeţene

Elevii din învăţământul preuniversitar beneficiază de gratuitate şi la serviciul de transport judeţean, nu doar local, conform unei modificări legislative, care extinde gratuitatea şi la serviciile publice de transport. Prin urmare, elevii din învăţământul preuniversitar argeşean beneficiază de gratuitate la serviciile publice de transport local şi judeţean,  atât rutier, cât şi feroviar la toate categoriile de trenuri, la clasa a II-a, pe tot parcursul anului calendaristic, pe baza carnetului de elev.

CITEȘTE ȘI ... Val de aer polar în România, meteorologii anunță lapoviţă şi ninsori

De asemenea, decontarea cheltuielilor se va face de la bugetul de stat, prin transfer către primării care vor subvenţiona operatorul de transport conform legii serviciilor publice de transport persoane, în unităţile administrativ-teritoriale. 
 

Sursa: saptamanalul ancheta