Toaletă de 130.000 de euro la o grădiniță din Argeş

O investiție în grupul sanitar al grădiniței din localitatea Izvorani, comuna Ștefănești, județul Argeș ar costa Primăria 130.000 de euro. Consilierii locali au votat proiectul, iar situația a atras reacția întregii comunități. La grădinița din satul Izvorani sunt înscriși 14 copii, scrie stirileprotv.ro. 

CITEȘTE ȘI ... O nouă creștere ROBOR

Un cetățean revoltat a anunțat pe Facebook ce au votat consilierii locali, iar reacțiile celor care au văzut estimările din documentele prezentate au fost numeroase. Jenica Dumitru, primarul din Stefănești, spune că se va reabilita toată clădirea, se va face chiar și un parc de joacă în fața grădiniței, pentru copii, se va introduce toaleta care este în afara grădiniței în interiorul grădiniței, o parte a grădiniței va avea ca destinație after school și cealaltă grădinița normală.”


Conform documentației aprobate, consultată de reporterii ProTV, costurile pentru proiectare și asistență tehnică se ridică la aproape 30.000 de euro. Alți 10 mii de euro sunt puși deoparte pentru așa numite “cheltuieli neprevăzute”.


Sursa: stirileprotv.ro