Starea de urgență a blocat examenul de permis pentru 4.000 de argeșeni

Pe data de 2 iunie, s-a reluat examinarea pentru susţinerea probelor în vederea obţinerii permisului de conducere.

Din cauza stării de urgenţă, circa 4.000 de argeşeni au fost nevoiţi să renunţe la aceste probe, ceea ce a însemnat şi expirarea dosarului de candidat, iar în perioada următoare au fost reprogramaţi. 

Pentru a recupera timpul pierdut, prefectul judeţului Argeş, Emanuel Soare, a declarat că a dispus unele măsuri. 
Prima a fost dublarea numărului examinatorilor, de la 6 la 12, iar acum la proba practică se lucrează pe două ture, fiind toată ziua pe traseu.

„Unul dintre obiectivele noastre este reducerea timpului de la terminarea şcolii până la susţinerea probei, ca să nu mai existe un număr atât de mare de luni între cele două momente.”, a declarat prefectul Emanuel Soare. 

Nici 40% dintre candidaţi nu au promovat de când s-au reluat examinările

Prefectul Emanuel Soare s-a arătat îngrijorat de faptul că avem un procent de promovare  foarte scăzut în rândul celor care susţin probele pentru obţinerea permisului de conducere. 

În perioada 2 – 10 iunie au fost examinaţi circa 680 de candidaţi, iar promovare a fost de 36,3%. 

„Urmărim modul în care se realizează pregătirea practică şi teoretică a elevilor la nivelul şcolilor de şoferi şi căutăm soluţii pentru a creşte gradul de profesionalizare a modului în care se realizează testarea pentru a elimina orice fel de suspiciune sau abuz. 
Vrem să ne asigurăm, pe de o parte, că elevii sunt foarte bine pregătiţi când termină şcoala, iar pe de altă parte, să asigurăm condiţiile de obiectivitate maximă la testările care se realizează în acest sens, pentru că rezultatele care apar şi pe care le ştim cu toţii arată că trebuie să îmbunătăţim ceva, deoarece sunt prea mulţi elevi care pică acest examen şi atunci trebuie să identificăm clar care sunt motivele ce stau la baza rezultatelor slabe şi să le reglăm cât de mult se va putea.”,
a mai explicat prefectul Emanuel Soare. 

Toalete montate în zona Stadionului, pentru cei ce aşteaptă examinarea

Pentru susţinerea probei de traseu, candidaţii, familiile, poliţiştii, instructorii se adună în zona Stadionului. 
Acest aspect este arhicunoscut, însă fiind un spaţiu folosit în interes privat de şcolile de şoferi, fără vreo taxă la Primărie, municipalitatea nu s-a preocupat de confortul celor care se adună în zonă. 

În urma discuţiilor cu Prefectura, administraţia locală va monta o toaletă. 
„Am solicitat în nenumărate rânduri să intervină pentru reorganizarea totală la stadion pentru a oferi condiţii proprii elevilor şi examinatorilor. În perioada următoare se vor vedea schimbări, începem cu asigurarea unui element de bun-simţ, montarea de toalete ecologice.”, a adăugat prefectul Emanuel Soare. 

 

Sursa: Săptămânalul Ancheta