Rețeaua de canalizare la Bogați - gata cu două luni mai devreme

Extinderea canalizării cu 5 km fața de cei 8 deja realizați va fi gata în curând, mai devreme decât se preconiza inițial edilul localității, Ion Gârleanu. De asemenea, stația de epurare a fost fializată în vara anului 2018

În vara acestui an, primarul comunei a avut o întâlnire cu contructorul rețelei de canalizare, dar și cu arhitectul proiectului. În urma mai multor discuții s-a ajuns la decalarea termenului de finalizare a proiectului, de la 31 decembrie la 15 octombrie.

„Am obținut încă o extindere, pentru că era doar pentru tronsonul principal. Sigur, în fiecare an, solicităm câte-o extindere până se vor rezolva toate căile principale din Bogați. Stația de epurare e făcută. Finalizarea acestui tronson era pe 31 decembrie, însă am avut o întâlnire cu constructorul, cu arhitectul și se decalează pentru 15 octombrie, mai devreme cu 2 luni și jumătate”, declara în luna iulie primarul comunei Bogați, Ion Gârleanu.

Tot în localitatea Bogați urmează să se construiască un centru cultural, care, potrivit spuselor primarului Ion Gârleanu, depășește 100 de miliarde.