Primăria Piteşti vrea să împrumute 10 milioane de euro

La începutul acestui an, guvernul, în „foame” de bani, a luat decizia de a confisca o bună parte din banii pe care administraţiile publice locale din toată ţara nu reuşiseră să-i cheltuiască în 2017. Într-adevăr, unii primari au dovedit încă o dată că nu sunt în stare să gestioneze eficient bugetele pe care le au la dispoziţie, însă în foarte multe cazuri vina de a fi rămas cu bani necheltuiţi a aparţinut tot guvernului, care a întârziat demararea programelor de finanţare europeană, pentru care administraţiile locale puseseră bani deoparte.

Disperaţi să facă rost de bani, guvernanţii nu au ţinut cont cine are şi cine nu are justificare pentru faptul că au rămas cu excedente bugetare, aşa că au tăiat în carne vie. Acest lucru s-a întâmplat şi la Piteşti, unde primăria s-a văzut cu vistieria golită de 600 de miliarde de lei, bani pe care Executivul a simţit nevoia să-i confişte. La acel moment, majoritatea edililor aflaţi în aceeaşi situaţie s-au răsculat, printre ei fiind şi primarul Cornel Ionică, însă până la urmă s-au văzut nevoiţi să se resemneze. Acum, la finele lui 2018, an în care s-au depus eforturi susţinute pentru implementarea mai multor proiecte, multe dintre ele deja aprobate şi care ar urma să demareze la anul, municipalitatea se vede pusă în situaţia de a nu avea bani de cofinanţare. Tocmai banii luaţi de guvern! În aceste condiţii, pentru ca proiectele să nu fie pierdute, singura variantă rămâne împrumutul. „Într-adevăr, nu avem bani de cofinanţare, pentru că aceştia au mers la guvern. La momentul respectiv, ni s-a promis că ni se vor întoarce sumele reţinute, însă din sutele de miliarde pe care le-au luat de la Piteşti la rectificare ne-au dat doar 440 de milioane de lei vechi. Noi avem pe drum mai multe proiecte, dar nu avem bani de cofinanţare, însă trebuie neapărat să ne descurcăm. Am discutat această problemă la centru şi mi s-a spus să ne împrumutăm, lucru pe care îl vom face până la urmă pentru că numai pentru cofinanţarea de proiecte ne trebuie 450 de miliarde de lei”, ne-a declarat primarul municipiului Piteşti, Cornel Ionică.

 

sursa: Săptămânalul Ancheta