Pitești-Băbana, pericol pentru șoferi! Prefectul a cerut convocarea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență

Prefectul județului Argeș, Emanuel Soare, s-a deplasat astăzi pe drumul județean DJ 703E Pitești-Băbana, unde siguranța participanților la trafic a fost pusă în pericol de arborii și crengile doborâte din cauza zăpezii. ISU Argeș a lucrat la îndepărtarea arborilor și crengilor prăbușite pe carosabil, în mai multe locuri, situația fiind însă, în continuare, una periculoasă. Deși problema trenează de ani de zile, autoritățile competente nu au ajuns la un acord și nu au acționat pentru toaletarea din timp a arborilor. Situația nu este însă tolerabilă pentru prefectul Emanuel Soare, care a cerut intervenția de urgență a instituțiilor competente, în condițiile în care și în zilele următoare sunt anunțate ninsori abundente.

CITEȘTE ȘI ... Atenție, șoferi! În zona Pădurii Trivale există riscul prăbușirii unor copaci!

Astfel, prefectul Emanuel Soare a vorbit, la fața locului, cu directorul Regiei  Județene de Drumuri , doamna Alina Nicolau, cu șeful Inspectoratului Județean de Poliție, Mihai Neagoe și cu șeful Ocolului Silvic Pitești, Sorin Balaș. În urma discuțiilor, de comun acord cu reprezentanții instituțiilor amintite, prefectul Emanuel Soare a decis convocarea marți, 12 ianuarie, a unei ședințe a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență.  La ședință vor fi invitați și reprezentanții Gărzii Forestiere.  În cadrul ședinței se va decide toaletarea și tăierea de urgență a arborilor care reprezintă un pericol iminent pe DJ703E Pitești-Băbana, cu ajutorul utilajelor și angajaților Direcției Silvice și a Regiei Județene de Drumuri. Lucrările vor fi efectuate chiar mâine, pe parcursul lor sectorul de drum județean urmând să fie închis circulației, cu ajutorul Poliției Argeș.  Șoferii vor putea însă circula dimineața și după terminarea toaletărilor.