Mai puțini asistați sociali în Pitești

În luna februarie a acestui an, în municipiul Pitești, 68 de titulari beneficiază de venitul minim garantat, dintre aceștia 13 fiind apți de muncă. Se observă o ușoară scădere a numărului de titulari ai venitului minim garantat comparativ cu anii anteriori, când numărul de titulari a fost de 81 de titulari din care 22 apți de muncă (2018), 85 de titulari din care 20 apți de muncă (2017) și 83 de titulari din care 32 apți de muncă (2016).

CITEȘTE ȘI ... Cine refuză un loc de muncă rămâne fără ajutorul social

Consiliul Local al Municipiului Pitești aprobă lunar, în funcție de necesitățile comunității locale, acțiunile și lucrările de interes local precum și planul de repartizare a orelor de muncă care urmează a fi efectuate de către persoanele beneficiare de ajutor social, apte de muncă.  Propunerile sunt înaintate de către primarul municipiului Pitești, fundamentate pe necesarul de lucrări specifice comunicate de către instituțiile și serviciile publice aflate sub autoritatea Consiliului Local.

Lista privind beneficiarii de ajutor social, precum și persoanele care urmează să efectueze orele de muncă în folosul comunității, inclusiv Planul cuprinzând acțiunile și lucrările de interes local sunt afișate la loc vizibil la sediul Direcției de Asistență Socială a Municipiului Pitești.