Izvor sfințit de Bobotează la Bradu!

Cea de-a doua fântână de mare adâncime din comuna Bradu, dupa cea din Bradu de Jos, a fost sfințită în ziua de Boboteaza (Botezul Domnului). La slujbă au participat preoții de la Biserica "Inaltarea Domnului", dar și primarul Dan Stroe, de viceprimarul Gheorghe Negoi și de invitații acestora Președintele CJ Argeș, Dan Manu, vicepreședintele Ion Mânzână, Șerban Valeca, senator PSD și președinte PSD Argeș .



Boboteaza (Botezul Domnului) este sărbătorită pe 6 ianuarie şi, împreună cu ziua Sfântului Ioan Botezătorul, prăznuit pe 7 ianuarie, marchează finalul perioadei de 12 zile a sărbătorilor de iarnă, care încep în Ajunul Crăciunului. Ziua de 6 ianuarie reprezintă o sărbătoare importantă pentru creştinii ortodocşi. Se spune că apa sfinţită, numită "agheasma mare", adusă în această zi de la biserică, e miraculoasă. Cu doar câteva picături poţi vindeca deochiul, alcoolismul, sterilitatea sau crizele de nervi. De asemenea, se poate curăţa casa de duhurile rele. Agheasma mare se bea dimineaţa, pe stomacul gol, timp de opt zile, până la 14 ianuarie.



” Fântâna are o adâncime de 201 metri, apa a fost testată în laboratoarul de specialitate si este potabilă.  Pentru că asemenea proiecte s-au bucurat de o largă apreciere în rândul locuitorilor din Bradu, intentionam ca anul acesta să forăm o fântână de mare adâncime și în Bradu de Sus, in dreptul Căminului Cultural. Doamne ajuta!”, a declarat primarul comunei Bradu, Dan Stroe.