ION GEORGESCU: Domnul Udroiu nu mai reprezintă nicio structură din administrația orașului Mioveni, din acest moment!

În urmă cu puțin timp, primarul orașului Mioveni, Ion Georgescu, a transmis mesajul său cu privire la comportamentul indecent al consilierului local din Mioveni, Bogdan Udroiu, ce a revoltat puternic opinia publică.

CITIȚI ȘI...(video) Penibil, Bogdan Udroiu! Politicianul și-a arătat ”organul” organului

”Analizând imaginea de ansamblu și postura nefavorabilă în care au fost puse, în mod indirect, instituțiile din Mioveni în urma faptelor regretabile ale domnului Bogdan Udroiu, consider că este necesar să vin în fața opiniei publice cu un punct de vedere personal.
În primul rând în nume propriu, dar și ca reprezentant al instituției primăriei orașului Mioveni, îmi cer scuze dumneavoastră și tuturor celor care s-au simțit lezați de comportamentul indecent al domnului Udroiu. Este un episod regretabil, o faptă impardonabilă, pe care și-a asumat-o și pentru care va suporta consecințele juridice, administrative și politice care se impun în situația de față.
Cu toată înțelegerea, bunăvoința și compasiunea de care am dat dovadă în diverse momente, trebuie să recunosc că anumite situații nu pot fi evitate sau trecute cu vederea și fiecare dintre noi este responsabil pentru acțiunile proprii, indiferent dacă fapta imorală și antisocială se petrece în timpul liber ori nu. Mai grav este atunci când, unul dintre aleșii locali, un reprezentant al comunități, pentru care au girat mii de cetățeni prin vot, este personajul negativ.
Consider că este perfect normal și întru totul motivat să afirm despre domnul Udroiu că din acest moment nu mai reprezintă nicio structură din administrația orașului Mioveni, pe niciun palier. Faptele sale stau mărturie și îl descalifică.
Oricât de mult mi-aș dori să pot fi liderul unei echipe perfecte realitatea, din păcate, ne dovedește că asemenea accidente sunt imprevizibile și incontrolabile. Sunt convins că faptele punctuale ale unui singur individ nu pot pune în umbră realizările unei echipe și ale unei întregi comunități. Sper să fim cu toții mai responsabili pentru că într-o secundă de rătăcire poți dărâma ireversibil tot ce ai construit o viață.
Cu respect și considerație,
Primarul oraşului Mioveni,
Ion Georgescu.”