Investiții în infrastructura rutieră la Moșoaia

O investiţie programată pentru această toamnă a vizat asfaltarea drumului local str. Fundătura Bisericii, din satul Dealu Viilor. Conducerea administrației locale a luat decizia de a asflata doar străzile care au deja introduse toate utilitățile, cum ar fi apă, gaze și canalizare.

„Am continuat investiţiile în infrastructura rutieră a localităţii cu acest proiect de asfaltare a aproape jumătate de kilometru de drum.
Vom avea și alte proiecte de acest gen, însă trebuie să precizez încă o dată că nu vom asfalta decât drumuri care au utilităţile puse la punct. Nu ne permitem să cheltuim bani pe modernizarea unor drumuri care să fie sparte în scurt timp pentru alte lucrări.”
- a ţinut să reamintească primarul comunei, Florea Ene.

Drumul are o lungime de 470 metri liniari, lăţimea părţii carosabile fiind de 4 m.
Conform documentaţiei, acostamentele sunt consolidate cu un strat de piatră spartă de 10 cm grosime. Sistemul rutier propus constă în executarea lucrărilor de asfaltare în două straturi. La sfârșitul drumului, exact la intrarea în curtea bisericii, s-a proiectat o parcare de 400 mp cu același sistem rutier ca drumul principal, încadrată de borduri. Valoarea investiţiei este de aproximativ 350.000 lei (fără TVA)