Dan Stroe: “Vom renunța la transportul cu maxi-taxi”

Pitești, Bradu, Mărăcineni și Bascov sunt primele localități în care va funcționa serviciul de transport public în regim intercomunitar. Primul pas a fost făcut: consiliile locale au votat pentru asociere.

Proiectul de hotărâre inițiat de primarul Cristian Gentea, privind  asocierea Municipiului Pitești cu alte unități administrative teritoriale în scopul constituirii asociației de dezvoltare  intercomunitară de utilitate publică pentru serviciul de transport în comun, a fost votat de toți consilierii locali, din toate grupurile politice. Astfel, Bradu se alătură transportului public în regim intercomunitar, proiect care ar trebui să devină funcțional spre finalul anului, începutul anului 2022.

”Vom renunța la transportul pe care îl avem în momentul de față, cel cu maxi-taxi. Este un mare câștig pentru locuitorii din Bradu, care se vor bucura de transportul cu autobuze Publitrans, hibrid.”, a menționat în presă primarul Dan Stroe.

În acest proiect și-au exprimat intenția și localitățile Ștefănești, Moșoaia și Oarja, Albota, Budeasa și Merișani.