Cristian Mitrofan - singurul care are șanse să bată PSD la Curtea de Argeș

Cristian Mitrofan, candidatul PNL la Curtea de Argeș, se află destul de aproape de actualul primar PSD, Constantin Panțurescu. Acestea sunt datele ultimului sondaj realizat de Novel Research pe un eșantion reprezentativ pentru Curtea de Argeș, în perioada 27 august – 5 septembrie. Astfel, în timp ce primarul în funcție este creditat cu 37,1% din preferințele electoratului decis, Cristian Mitrofan ar fi votat de 33,4% din voturi. La mare distanță se situează candidatul USR, cu numai 14,7% din preferințele electoratului. 
Potrivit aceluiași sondaj, primarul Panțurescu se află pe un trend de scădere față de sondajele de anul trecut sau din iarna acestui an. În schimb, Mitrofan ar avea potențial de creștere, mai ales dacă va reuși să-i convingă pe nehotărâți sau pe simpatizanții USR PLUS și PMP. 


„Curtea de Argeș are o șansă istorică la dezvoltare. Vin fonduri europene istorice și avem nevoie de o echipă de profesioniști pentru a nu rata nicio oportunitate. Sondajul relevă faptul că sunt principalul adversar al PSD. Ca atare, fac apel către toți locuitorii care nu mai vor o administrație social-democrată să dea un vot util să ne acorde șansa să demonstrăm că putem performa așa cum au făcut-o și alte administrații liberale etalon din România” - a spus Cristian Mitrofan.


„Curtea de Argeș are nevoie de un primar responsabil, un primar care să dezvolte orașul, un primar care să poată reda strălucirea de altădată a Curții de Argeș.”, a declarat Robert Sigartău, secretar general al PNL.

 

Alături de Mitrofan se află și ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, care este convins că PNL va da primarul la Curtea de Argeș.


„Am fost în permanență într-o legătură strânsă cu colaboratorul meu Cristian Mitrofan, o bună colaborare profesională prin prisma funcției pe care o ocupă la CAS Argeș și, sper, într-o bună colaborare ca viitor primar la Curtea de Argeș. Sunt sigur că va face treabă bună în acest oraș” - a precizat ministrul Sănătății, prezent săptămâna trecută la Curtea de Argeș.