S-a semnat contractul pentru construcția Sălii Polivalente din Piteşti

UPDATE, 28 noiembrie:

Compania Naţională pentru Investiţii (CNI) a anunţat semnarea contractului pentru Sala Polivalentă Piteşti, valoarea acestuia fiind de aproximativ 82 milioane lei.
Noua bază sportivă, cu o capacitate de circa 5000 de locuri, va putea găzdui competiții de nivel național și internațional, precum și evenimente culturale (simpozioane, concerte sau târguri de profil). 
Contractul a fost semnat cu firma CON-A din Sibiu, declarată câştigătoare a licitaţiei organizată de CNI, dintre cele 10 firme participante. Durata contractului este compusă din: proiectare (4 luni), execuţia (24 de luni) şi perioada de garanţie de bună execuţie a lucrărilor (60 de luni). Termenele curg din momentul semnării contractului cu firma CON-A.
Urmând a fi construită pe un teren situat pe strada Basarabiei care deja a fost predat către CNI de Consiliul Local, Sala Polivalentă se înscrie într-o serie de alte proiecte importante pe care CNI le va finanţa pentru Piteşti, printre care patru săli de sport, un pasaj şi stadionul „Nicolae Dobrin”.

 

Vineri, 21 iunie, Compania Naţională de Investiţii a lansat licitația pentru un proiect mult așteptat de piteșteni. Este vorba despre proiectarea, execuţia şi asistenţa tehnică pentru construcţia Sălii Polivalente din Piteşti. 

Valoarea estimată a proiectului este de 66 milioane de lei, fără TVA. Sala Polivalentă va fi situată pe strada Basarabiei din Pitești și va avea o capacitate de circa 5.000 de locuri.

Totodată, Primăria Municipiului Pitești așteaptă răspuns de la CNI pentru modernizarea stadionului Nicolae Dobrin.