Bani pentru comunele argeșene! La Bogați au plecat...

Veşti bune pentru primarii comunelor argeşene. La jumătatea lunii noiembrie, Consiliul Județean Argeș a organizat rectificarea bugetară. Potrivit documentelor oficiale, nu mai puțin de 56 primării din întreg județul vor primi diverse sume de bani pentru investițiile urgente. 

Pentru comuna Bogați s-au alocat 90.000 de lei, bani utili pentru continuarea proiectelor din localitatea argeșeană. 
Anul 2018 se încheie cu atingerea unor obiective importante pentru locuitorii din Bogați. Comuna s-a remarcat de-a lungul timpului prin mai multe aspecte inedite, grație edilului care, și în 2018, a avut grijă să implementeze mai multe proiecte de succes în comună: extinderea rețea de canalizare, execuție pod din beton armat pe DC Glâmboc în satul Suseni, un așezământ cultural în satul Bogați, modernizarea parcului comunal, obţinerea avizelor necesare eliberării autorizaţiei de construire pentru noul centru cultural, refacerea unor porțiuni de drum grav afectate de inundații, dar și consolidarea și refacerea albiei de râu prin execuţia unor ziduri din beton armat și ziduri de gabioane.