Apartamentul SA reabilitează două secţii ale Spitalului Militar

Pe o foame cumplită de investiţii în sistemul sanitar, orice proiect prin care spaţiile din spitale devin mai primitoare şi mai civilizate, iar unităţile medicale beneficiază de noi dotări este mai mult decât binevenit.

La sfârşitul anului trecut, a fost finalizată procedura de atribuire a unui contract ce vizează lucrări de amenajare a două secţii din cadrul Spitalului Militar din Piteşti, mai exact cele de spitalizare Chirugie şi Boli Interne, situate în pavilionul A, la etajele I şi II. Pentru această investiţie, finanţată de Ministerul Apărării, s-a alocat un buget de peste 1,1 milioane lei, şapte firme fiind interesate de contractul pentru lucrările de la spitalul piteştean. În final, licitaţia a fost câştigată de către Apartamentul SA, firmă cu state vechi pe piaţa de construcţii, dar care de puţin timp are o nouă conducere, fiind preluată anul trecut de omul de afaceri Constantin Pănescu. Apartamentul SA a semnat contractul cu conducerea Spitalului Militar pentru suma de 781.661 lei, în contul căreia va executa lucrări de reparaţii capitale atât la nivel de construcţie, cât şi în ceea ce priveşte instalaţiile sanitare, electrice sau medicale existente în cadrul celor două secţii.