Administratorii asociaţiilor cu datorii la gunoi îşi vor pierde atestatele

Una dintre problemele majore cu care se confruntă de câţiva ani municipalitatea din Piteşti este aceea a restanţelor uriaşe pe care le au asociaţiile de proprietari către Salubritate 2000 SA, societatea care se ocupă de strângerea deşeurilor şi care este în subordinea Consiliului Local. Disperaţi, cei care conduc urbea s-au gândit la o nouă variantă de a recupera banii de la datornici, principalii vizaţi fiind administratorii.

Astfel, potrivit primarului Cornel Ionică, în curând se vor lua măsuri împotriva administratorilor de bloc ale căror asociaţii de proprietari nu reuşesc să fie cu plata gunoiului la zi.

„Societatea este la limită existenţei! Vom retrage atestatele administratorilor de bloc care nu plătesc serviciul de salubrizare. Dacă nu plăteau gazele sau facturile de electricitate, ar fi fost debranşaţi de mult. Acum trebuie să luăm şi noi măsuri împotriva administratorilor de bloc ale căror asociaţii au restanţe la gunoi”, a declarat primarul Cornel Ionică. 

Sursa: Saptamanalul Ancheta