Autointitulatul rege al romilor creștini, Dan Stănescu- implicat într-un scandal! Zeci de persoane ...

Update

Chiar Dan Stănescu este cel care a chemat autoritățile la fața locului. În cele din urmă, persoanele s-au dispersat, fără a fi nevoie de intervenția polițiștilor și jandarmilor.

Se pare că oamenii legii au demarat cercetări privind aceste lucrări, iar conturile lui Dan Stănescu au fost blocate, neputând astfel să plătească oamenii.

 

Un conflict are loc, în aceste momente, în orașul Costești, fiind nevoie de intervenția polițiștilor și jandarmilor. Din primele informații, se pare că în conflict ar fi implicați autointitulatul rege al romilor creștini, Dan Stănescu, și mai mulți oameni, cărora acesta le datorează bani. Este vorba despre aproximativ 40 de persoane, care se află la locuința acestuia.

Din cercetări, se pare că Dan Stănescu ar fi pus oamenii respectivi să lucreze pentru anumite primării cu care acesta colabora, prestând diverse servicii. Însă, deși Dan Stănescu și-ar fi  primit banii de la instituțiile respective, se pare că oamenii nu au fost plătiți. Aceștia sunt revoltați și își cer banii pentru care au muncit.

Momentan, conflictul nu a degenerat, nefiind violențe, însă, preventiv, la fața locului se află două echipaje de poliție și unul al Jandarmeriei Argeș.