UPDATE! Tânărul mușcat de urs- transferat la Spitalul Floreasca

UPDATE 12 NOIEMBRIE

Adrian Sima a fost transportat seara trecută de la Spitalul din Curtea de Argeș la Pitești, unde a fost suspus mai multor investigații medicale și ținut sub tratament, potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Județean, Marius Pascu.

În urmă cu câteva ore, Adrian Sima a fost transferat la Spitalul Floreasca din Capitală. Starea bărbatului nu s-a agravat, dar va fi supravegheat la spitalul din București de către medici la Secția de Chirugie Plastică.

 

UPDATE:

Tânărul mușcat de urs este fiul unui cunoscut om de afaceri din Pitești. Este vorba despre Adrian Sima,  unul dintre băieții  lui Gigi Sima,  cel care deține un magazin de arme, dar și poligonul de tir sportiv de la Smeura ( firma Amis Hobby).

Adrian Sima a mai trecut pe lângă moarte în urma cu trei ani atunci cand a fost implicat într-un teribil accident petrecut pe teritoriul comunei Albota.

Drumul spre o partidă de vânătoare s-a sfârşit și atunci la spital pentru el și alți doi bărbaţi din Pitesti. Aceştia au suferit arsuri pe faţă şi pe mâini, după ce butelia GPL de alimentare a maşinii cu care se deplasau a explodat, iar autoturismul a ars complet. Doi dintre răniţi, în stare mai gravă, au fost transportaţi la Spitalul de Arşi din Bucureşti.

Incidentul a avut loc la circa 10 kilometri de Piteşti, în localitatea Albota, din judeţul Argeş. Cei trei camarazi, pe atunci cu vârste cuprinse între 30 şi 50 de ani, mergeau la vânătoare. La momentul respectiv s-a vehiculat că atunci când unul dintre ei şi-a aprins ţigara, butelia gpl a explodat, iar maşina de teren a luat foc. Au scăpat cu viaţă, dar au suferit arsuri pe mâini şi pe faţă.

Imediat după incident, doi dintre răniţi, care au suferit arsuri mai grave, au fost duşi la Spitalul de Arşi din Capitală, iar al treilea a fost dus la Spitalul din Piteşti.

UPDATE:

Piteșteanul era împreună cu mai mulți prieteni la o partidă de vânătoare de mistreți. A fost atacat de urs, moment surprins de un gonac care a intervenit pentru a-l salva pe bărbat din ghearele fiarei.  Nu și-a folosit arma, dar l-a atacat pe urs cu pietre, reușind să îl alunge. Tot el a sunat la 112 să cheme ambulanța.

UPDATE:

Piteșteanul mușcat de urs a fost fost transferat la Spitalul Județean Argeș. Bărbatul fusese invitat la o partidă de vânătoare ce a avut loc la Mușătești. Tânărul a fost atacat de urs. Se pare că a fost mușcat din trei zone ale corpului: cap, mână și coapsă. Fiara i-a sfârtecat o ureche și i-a rupt o mână. 

UPDATE:

Bărbatul mușcat de urs a fost dus cu o ambulanță la Spitalul Municipal Curtea de Argeș. Are 36 de ani și este din Pitesti. Este în stare gravă, având răni în zona capului.

Un echipaj al Ambulanței a fost solicitat de urgență în localitatea argeșeană Mușătești, pentru a acorda îngrijiri medicale unui barbat rănit de urs. Din primele informații, omul se afla la vânătoare când a fost atacat de un animalul sălbatic. Se pare că este grav rănit. Revenim cu detalii.
 

Nu este prima dată când argeșenii sunt atacați de fiarele sălbatice. Reamintim că în urma cu aproximativ un an un bărbat a fost ucis de un urs.

VEZI CUM S-A PETRECUT TRAGEDIA AICI: